Activitatea Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești “Themis” este condusă și coordonată de executorii judecătorești Tudorache Cătălin Andrei, Creangă Madalin Iulian, Tudorache Cătălin Silviu și Ion Constantin Aurelian, fiecare cu o experiență de peste 10 ani în domeniul executării silite și al recuperării creanțelor și în domeniul financiar-bancar.

Cătălin Andrei TUDORACHE și-a început cariera în domeniul recuperării creanțelor în cadrul societăților de profil Urban și Asociații și Top Factoring, unde timp de 2 ani a reușit să își impună modul de lucru profesionist și să obțină rezultate remarcabile în activitatea de recuperare a creanțelor pe cale amiabilă. În anul 2010 a făcut pasul spre activitatea de executor bancar, inițial în cadrul Romanian International Bank (actuala Idea Bank) iar ulterior în cadrul Procredit Bank, unde și-a aprofundat cu succes cunoștințele în domeniul executării silite. În anul 2012 a decis să abordeze cariera de executor judecătoresc pe cont propriu, alegere ce l-a propulsat în fruntea unuia din cele mai mari birouri de executori judecătorești din țară.

Mădălin Iulian CREANGĂ dispune de o experiență extrem de bogată în diverse ramuri de drept, dobândită în urma unei cariere impresionante ce a început în cadrul Ministerului Justiției, unde timp de 2 ani și-a îndeplinit cu succes atribuțiile din domeniul cooperării internaționale în materie penală. Începând cu anul 2007 a făcut parte din Corpul Executorilor Bancari ai Citibank iar, ulterior, perseverența și profesionalismul l-au făcut candidatul ideal pentru a prelua șefia Corpului Executorilor Bancari ai Libra Bank. În perioada 2009 – 2012 a reușit sa coordoneze cu succes o echipă tânără, transformând-o în una din cele mai performante divizii de executori bancari la nivel național. Din anul 2012 a înființat, împreună cu partenerii săi, Biroul Executorilor Judecătorești Asociați “Creangă, Tudorache și Ion.

Cătălin Silviu TUDORACHE a debutat în domeniul executării silite în anul 2009, ca executor bancar în echipa Libra Bank alături de care a obținut rezultate remarcabile, în special în materia vânzării silite imobiliare. Din anul 2010 și până în anul 2012 a făcut parte din Corpul Executorilor Bancari ai Volksbank România, una din cele mai importante instituții bancare din punct de vedere al portofoliului de credite imobiliare, iar succesul său și experiența acumulată l-au consacrat în rândul profesioniștilor. În perioada 2012 – 2018 a fost executor judecătoresc partener în cadrul Biroului Executorilor Judecătorești Asociați “Creangă, Tudorache și Ion.

Constantin Aurelian ION a fost, la nivelul anului 2012, cel mai tânăr executor judecătoresc în funcție, partener în cadrul Biroului Executorilor Judecătorești Asociați “Creangă, Tudorache și Ion”. Cariera sa a început în anul 2009, tot în sânul echipei de executori bancari ai Libra Bank alături de ceilalți doi viitori parteneri ai săi, reușind să se impună rapid în rândul profesioniștilor prin cunoștințele sale și capacitatea de soluționare rapidă și eficientă a dosarelor execuționale, indiferent de dificultatea acestora. Din anul 2012 exercită funcția de executor judecătoresc iar împreună cu partenerii săi a fondat unul din cele mai mari birouri de executori judecătorești din țară, cu peste 300 de imobile valorificate prin vânzare la licitație publică.